"AND OUR FACES,MY HEART,BRIEF AS PHOTOS"-Romana

#94: May 06, 2010

2011-02-02T13:57:00.000-08:00

Inainte sa te cunosc as fi fost incapabil sa denumesc transformarea care avea loc. Azi, la varsta mea inaintata, o numesc - fuziunea iubirii.

#93: May 05, 2010

2011-02-02T13:49:00.000-08:00

Cei trei peri aratau foarte diferit. Articularea fiecarei crengi devenise clara, puteam vedea cum se misca fiecare frunza. (Intreaga dupa-amiaza vantul de nord si cel de sud s-au intrecut in brize scurte si blande, putin mai lungi decat o suflare.) Pamantul s-a schimbat sub peri.

#92: May 04, 2010

2011-02-02T13:42:00.000-08:00

Cand un om surprinde un animal, sau vice versa, privirea lor exclude pentru un moment orice altceva. Era exact asa, numai ca intre un om si un animal este de obicei egalitatea prezentei, si aici eram eu, constient de o inegalitate. Eram mai putin prezent decat coltul de peisaj care ma privea.

#91: May 03, 2010

2011-02-02T13:38:00.000-08:00

Curand dupa aceea am avut impresia ca sunt urmarit. Pentru o clipa am crezut ca este cineva stand pe deal, sau ca un baiat s-a urcat intr-unul din peri. Cel mort era flancat de cei doi vii. Si totusi nimeni nu era acolo.

#90: May 02, 2010

2010-12-23T16:10:00.000-08:00

Acest colt de peisaj - pe care nu il observasem in mod special inainte - mi-a atras atentia si m-a incantat. M-a incantat ca o anumita fata pe care cineva, trecand pe strada o poate observa, necunoscuta, cu nimic iesita din comun, dar dintr-un motiv sau altul placuta, care denota o viata fiind traita.

#89: May 01, 2010

2010-12-23T16:07:00.000-08:00

O DATA INTR-O VIATA

Totul a inceput cu un damb mic, putin mai sus si mai in nord decat campul unde strangeam fanul in capite. Pe acest damb erau trei peri neglijati, doi infrunziti si unul cu lemnul gri, uscat si mort. In spatele lor, cerul albastru cu nori mari si albi.

#88: April 30, 2010

2010-12-23T15:58:00.000-08:00

Un marinar primeste o scrisoare

de la o mie de verste indepartare.

Sotia lui i-a scris

ca in casa lor

dincolo de stanci

ea e fericita.

Si aceasta scrisoare a ei,

in serile petrecute cu fete,

in porturi intraductibile,

prin marile lunilor

este cea care il convinge pe marinarul batjocoritor

ca acest voiaj fara sfarsit

se va sfarsi.

#87: April 28, 2010

2010-12-23T15:54:00.000-08:00

Limba artei picturale, fiindca este statica, este limba vesniciei. Si totusi lucrurile despre care vorbeste - spre deosebire de geometrie - sunt senzorialul, specificul, efemerul.

#86: April 27, 2010

2010-12-23T15:43:00.000-08:00

Nu e posibil ca nemiscare imaginii pictate sa vorbeasca despre vesnicie? Faptul ca picturile sunt profetii ale lor insele fiind privite nu are nicio legatura cu perspectiva avant-gardismului modern, prin care viitorul este mereu razbunatorul profetului neinteles. Ceea ce leaga trecutul, prezentul si viitorul este un substrat, o baza a vesniciei.

#85: April 26, 2010

2010-12-23T15:39:00.000-08:00

Termenii explicatiei imi par in acelasi timp prea restrictivi si prea estetici. Trebuie sa fie o virtute in acest contrast: contrastul intre forma pictata nemiscata si modelul viu dinamic.

#84: April 25, 2010

2010-12-23T15:33:00.000-08:00

O compozitie muzicala, din moment ce foloseste timp, este obligata sa aiba un inceput si un sfarsit. O pictura are inceput si sfarsit doar in masura in care este obiect fizic: inauntrul reprezentarii ei nu exista nici inceput, nici sfarsit. Asta este ceea ce face posibila compozitia plastica, armonia, forma.

#83: April 23, 2010

2010-12-23T15:23:00.000-08:00

A spune ca o pictura anticipeaza experienta momentului in care este privita nu raspunde cu adevarat la aceasta intrebare. Astfel de profetii presupun un interes continuu al imaginii statice. De ce, cel putin pana de curand, o asemenea supozitie era justificata? Raspunsul conventional este acela ca, fiind statica, pictura are puterea de a stabili o armonie vizuala ''palpabila''. Numai ceva ce este nemiscat poate fi compus atat de simultan, si sa fie asadar atat de complet.

#82: April 22, 2010

2010-12-22T06:59:00.000-08:00

Totusi de ce este oare imaginea nemiscata a unei picturi atat de captivanta? Ce impiedica pictura sa fie in mod evident necorespunzatoare- doar pentru ca e nemiscata?

#81: April 21, 2010

2010-12-22T06:13:00.001-08:00

Toata picturile terminate, vechi de un an sau de cinci sute, sunt acum profetii primite din trecut despre ce vede spectatorul in fata panzei in acest moment. Uneori profetia este repede epuizata-pictura isi pierde adresa; alteori ramane permanent valabila.

#80: April 20, 2010

2010-12-22T06:07:00.000-08:00

Unii pictori au obieceiul de a-si studia munca intr-o oglinda in timp ce lucreaza, cand pictura a ajuns la un anumit stadiu. Ceea ce vad ei este imaginea inversata. Daca sunt intrebati cum ii ajuta asta, ei raspund ca asta le ingaduie sa vada pictura innoita, cu un ochi proaspat. Ceea ce ei observa in oglinda seamana poate putin cu imaginea picturii lor in acel moment din viitor caruia ii este adresata.

#79: April 19, 2010

2010-12-22T06:00:00.000-08:00

Daca pictorul este un simplu practicant sau un maestru nu face nicio diferenta acestei adrese a picturii. Diferenta sta in ceea ce reuseste sa ofere pictura: in cat de minutios corespunde momentul privirii ei, cum e el anticipat de catre pictor, cu momentul efectiv al privirii ei de catre alte persoane, cand circumstantele producerii ei (afaceri, moda, ideologie) s-au schimbat.

#78: April 18, 2010

2010-12-22T05:53:00.000-08:00

Cand e o pictura terminata? Nu cand corespunde in sfarsit cu ceva ce exista deja- ca si perechea unui pantof- ci cand momentul ideal anticipat de a fi privita este umplut, dupa cum simte sau calculeaza pictorul ca ar trebui sa fie. Procesul lung sau scurt de a picta este de fapt procesul construirii unui astfel de moment. Desigur, momentul-picturii-de-a-fi-privita nu poate fi in intregime anticipat si astfel complet umplut de catre pictura. Cu toate acestea, fiecare pictura este, prin natura ei, adresata unui astfel de moment.

#77: April 17, 2010

2010-12-22T05:38:00.000-08:00

In arta Renasterii timpurii, in picturile culturilor non-europene, in anumite lucrari moderne, imaginile implica un anumit pasaj de timp. Privindu-le, spectatorul vede Inainte, In timpul si Dupa. Inteleptul chinez se plimba de la un copac la altul, caruciorul calca copilul, nudul coboara scarile. Totusi imaginile sunt tot statice, cata vreme se refera la lumea dinamica de dincolo de marginile lor, si asta ridica problema intelesului acestui contrast ciudat dintre static si dinamic. Ciudat pentru ca este atat de flagrant, dar si luat drept bun.

#76: April 16, 2010

2010-11-09T10:54:00.000-08:00

Unii ar fi tentati sa spuna ca o pictura conserva un moment. Totusi, la o analiza mai amanuntita, aceasta afirmatie este in mod evident falsa. Fiindca momentul unei picturi, spre deosebire de un moment fotografiat, nu a existat niciodata ca atare. Si astfel, despre o pictura nu se poate spune ca pastreaza un moment.

#75: April 15, 2010

2010-11-09T10:48:00.000-08:00

O DATA LA O PICTURA

Tablourile sunt statice. Unicitatea experientei de a privi in mod repetat o pictura- pe o perioada de mai multe zile sau mai multi ani- este ca, in mijlocul fluxului, imaginea ramane neschimbata. Desigur ca semnificatia imaginii s-ar putea schimba, ca rezultat al unor evenimente fie istorice, fie personale, dar ceea ce este reprezentat ramane constant. Acelasi lapte curgand din aceeasi cana, valurile marii cu exact aceeasi alcatuire, nesparte, zambetul si fata care nu s-au schimbat.

#74: April 14, 2010

2010-11-09T10:30:00.000-08:00

Ea inca nu a dormit. Il priveste lung apropiindu-se. In fata ei, cei doi sunt reuniti. Sunt imposibil de separat acum cele doua imagini: imaginea lui cu ea in pat, asa cum si-o aduce aminte: imaginea ei vazandu-l cum se apropie de patul lor. E noapte.

#73: April 12, 2010

2010-11-09T10:28:00.000-08:00

#72: April 11, 2010

2010-11-04T14:16:00.002-07:00

Un colier atarna vag pe sanii ei,

Si intre ei sovaie-

si totusi este o sovaire

si nu o continua aparitie?-

parfumul vesniciei.

Un parfum vechi ca si somnul

la fel de familiar mortilor si viilor.

#71: April 10, 2010

2010-11-04T14:16:00.001-07:00

Noaptea, ei isi parasesc secolul.

#70: April 09, 2010

2010-11-04T14:11:00.000-07:00

In doi ani, pana ziua, Van Rijn va fi declarat in faliment. Zece ani inainte, ziua, Hendrickje a venit la lucru in casa lui Van Rijn ca infirmiera pentru baietelul lui. In lumina raspunderii si a calvinismului secolului al saptesprezecelea olandez, menajera si pictorul au responsabilitati distincte si separate. In consecinta, reticenta.

#69: April 08, 2010

2010-11-04T14:06:00.000-07:00

In ''Femeie in pat'' exista o complicitate intre femeie si pictor. Aceasta complicitate implica in aceeasi masura reticenta si abandon, zi si noapte. Perdeaua patului, pe care Hendrickje o ridica cu mana marcheaza pragul dintre zi si noapte.

#68: April 07, 2010

2010-08-07T04:42:00.000-07:00

Sunt si alte picturi ale lui Hendrickje. Inaintea Batsebei de la Luvru sau Femeii pregatindu-se sa faca baie in rau, de la Galeria Nationala din Londra, raman mut. Nu pentru ca geniul picturilor m-ar intimida, ci pentru ca experientele din care deriva si pe care le exprima- dorinta experimentata ca si ceva la fel de vechi ca lumea, tandrete experimentata ca si sfarsitul lumii, ochii care se redescopera la nesfarsit ca si prima oara, iubirea unui trup familiar-toate astea trec de cuprinderea cuvintelor. Nicio alta pictura nu duce atat de abil si puternic spre tacere. Desi,in amandoua, Hendrickje este absorbita de propriile ei actiuni. In viziunea pictorului asupra ei se afla cea mai mare intimitate, dar nu exista o apropiere comuna intre cei doi. Sunt picturi care vorbesc despre iubire, dar nu despre a ei.

#67: April 06, 2010

2010-07-29T00:05:00.000-07:00

"Tanara femeie in pat" (Edinburgh) a fost pictata, dupa socoteala mea, putin inainte sau dupa nasterea Corneliei. Istoricii sugereaza ca ar putea fi un fragment luat dintr-o lucrare mai mare reprezentand noaptea nuntii lui Sarah si Tobias. La Rembrandt, un subiect biblic a fost intotdeauna contemporan. Daca este un fragment, cu siguranta Rembrandt l-a terminat, si l-a lasat mostenire privitorilor ca si cea mai intima pictura a femeii sale iubite.

#66: April 03, 2010

2010-07-28T23:57:00.000-07:00

Ea era cu zece sau unsprezece ani mai tanara decat el. Cand a murit avea, dupa evidenta picturilor, cel putin patruzeci si cinci de ani, si cand el a pictat-o pentru prima oara, nu putea in niciun caz sa fie mai in varsta de douazeci si sapte de ani. Fiica lor, Cornelia a fost botezata in 1654. Asta inseamna ca Hendrickje a dat nastere fiicei lor in jurul varstei de treizeci de ani.

#65: April 02, 2010

2010-07-28T23:28:00.000-07:00

ODATA IN AMSTERDAM

Este ciudat cum istoricii de arta acorda uneori o deosebita atentie, cand incearca sa dateze anumite picturi, "stilului", inventarelor, facturilor, listelor de licitatii si atat de putin la marturia pictata privind varsta modelului. E ca si cum ei nu ar avea incredere in pictor in legatura cu asta. De exemplu, cand incearca sa dateze si sa aranjeze cronologic picturile lui Rembrandt cu Hendrickje Stoffels. Niciun pictor nu a fost mai expert in procesul imbatranirii, si niciun pictor nu a lasat o insemnare mai intima a marii iubiri a vietii lui. Orice ar admite documentatia, picturile arata in mod clar ca iubirea dintre Hendrickje si Rembrandt a durat aproape douazeci de ani, pana la moartea ei, cu sase ani inaintea mortii lui.

#64: April 01, 2010

2010-07-28T23:19:00.000-07:00

A vorbi despe promisiunile poeziei ar fi inselator, pentru ca o promisiune se proiecteaza in viitor, pe cand poezia propune exact coexistenta viitorului cu trecutul si prezentul. O promisiune care se aplica si prezentului si trecutului, pe langa viitor, s-ar numi mai potrivit certitudine.

#63: March 30, 2010

2010-07-28T23:04:00.000-07:00

Daca poezia vorbeste uneori despre propria-i imortalitate, ipoteza este mult mai cuprinzatoare decat cea a geniului unui anume poet intr-un anume context al istoriei culturale. Nemurirea aici trebuie diferentiata de faima postuma. Poezia poate vorbi despre imortalitate pentru ca se abantoneaza limbajului, in credinta ca limbajul imbratiseaza orice experienta, trecuta, din prezent sau viitor.

#62: March 29, 2010

2010-06-07T11:32:00.000-07:00

Poetul plaseaza limbajul dincolo de intinderea timpului: sau, mai exact, poetul abordeaza limbajul ca un spatiu, un punct de intalnire unde timpul nu are finalitate, unde insusi timpul este cuprins.

#61: March 27, 2010

2010-06-07T11:20:00.000-07:00

Faptul ca o poezie foloseste aceleasi cuvinte ca si un raport nu inseamna nimic mai mult decat faptul ca si un far si o celula din inchisoare pot fi construite din pietre din aceeasi cariera si unite de acelasi mortar. Totul depinde de relatiile dintre cuvinte. Suma globala a acestor posibile relatii depinde de cum reuseste scriitorul sa relationeze cu limbajul, nu ca si vocabular sau sintaxa, nici macar ca si structura, ci ca principiu si prezenta.

#60: March 26, 2010

2010-05-12T10:57:00.000-07:00

Totusi, poezia foloseste aceleasi cuvinte si, mai mult sau mai putin aceeasi sintaxa ca si, sa spunem, raportul general anual al unei companii multinationale. (companii care pregatesc pentru profit unele dintre cele mai teribile campuri de batalie ale lumii moderne) Cum poate poezia sa transforme limbajul astfel incat, in loc sa comunice pur si simplu informatii, ea asculta si promite si indeplineste rolul unui zeu?

#59: March 25, 2010

2010-04-07T08:55:00.001-07:00

Poeziile sunt mai apropiate de rugaciuni, decat de povesti, dar in poezie nu e nimeni in spatele limbajului caruia lumea se inchina. Este limbajul insusi care aude si confirma. Pentru poetul religios, Cuvantul este primul atribut al lui Dumnezeu. In toate cuvintele din poezii intalnim o prezenta inainte sa fie un mijloc de comunicare.

#58: March 23, 2010

2010-04-07T08:45:00.000-07:00

Poeziile, indiferent de sfarsit, traverseaza campurile de lupta, ingrijindu-i pe raniti, ascultand monoloagele salbatice ale victoriosilor sau a ingrozitilor. Aduc un fel de pace. Nu prin anestezie sau asigurari usoare, ci prin recunoasterea si promisiunea ca cele intamplate nu pot disparea ca si cum nimic nu s-ar fi petrecut. Totusi, promisiunea nu este pentru un monument (Cine, fiind inca pe campul de lupta, vrea monumente?) Promisiunea este ca limbajul a confirmat, a oferit adapost trairii care o cerea, care avea imperioasa nevoie.

#57: March 22, 2010

2010-04-07T08:39:00.000-07:00

O DATA LA UN POEM

Poeziile, chiar si cele narative, nu sunt similare cu povestile. Toate povestile sunt despre lupte, de un fel sau altul, care se incheie cu victorie si infrangere. Totul conduce spre sfarsit, cand se va dezvalui rezultatul.

#56: March 20, 2010

2010-04-07T08:27:00.000-07:00

Uneori, mi-ar placea sa scriu o carte

O carte despre tot ce inseamna timpul

Despre cum nu exista

Cum trecutul si viitorul

Sunt un prezent continuu

Cred ca toti oamenii - aceia in viata

aceia care au vietuit

Si aceia care au sa traiasca-sunt in viata acum.

Mi-ar placea sa descompun acest subiect

Precum un soldat isi demonteaza arma.

scria Yevgeny Vinokurov.

#55: March 18, 2010

2010-04-07T08:26:00.000-07:00

Am vazut viitorul ca si cum orbul isi vedea calea prin sat.

#54: March 16, 2010

2010-03-29T04:10:00.000-07:00

Barbatii si femeile in fata la Mairie, unde tricolorul era in vant, erau acum o imagine in mintile urmasilor lor. Ei au capatat misterul si stabilitatea trecutului. Ei au atins un fel de nedesavarsire completa. Ei asteptau sa fie completati de cunoasterea si actiunile urmasilor. Si, in acelasi timp erau completi pentru ca se completasera singuri : nu puteau face mai mult.

#53: March 14, 2010

2010-03-29T03:59:00.000-07:00

Am vazut strada din sat intr-un moment, ca vazuta din viitor. Ceea ce vedeam a devenit parte din trecutul indepartat. Transformarea era calma, atat de calma incat semna cu o nemiscare totala.

#52: March 13, 2010

2010-03-29T03:52:00.000-07:00

La 11 AM era insorit si cerul era albastru. Cei cativa nori albi se miscau repede deasupra muntilor. Un vant din nord.

#51: March 12, 2010

2010-03-29T03:43:00.000-07:00

Am vazut numai strada, care imi este atat de familiara incat as putea sa merg pe ea legat la ochi daca as avea un baston. Un om orb a murit acum cativa ani. Orb din nastere, el putea sa se plimbe pana in sat, din catunul unde locuia la patru kilometri departare. Albinele lui dadeau mai multa miere decat oricare altele din sat. Si isi taia singur lemnele, fara ca macar sa se taie vreodata la mana.

#50: March 11, 2010

2010-03-29T03:39:00.000-07:00

16 iulie, 1981, 11 AM. Nu am vazut orasele viitorului sau noile tehnologii. Nu am vazut nici prabusirea acestor orase. Ceea ce am vazut nu are nicio legatura cu profetia.

#49: March 10, 2010

2010-03-29T03:28:00.000-07:00

Printre acesti barbati, multi, in momente diferite, au avut o viziune a unei dimineti din viitor cand vor merge din nou, cu cicatrici permanente, dar lipsiti de griji, prin satele tarii lor, care a fost eliberata. Ingerul de piatra, daca reprezinta ceva, e chiar acea dimineata.

#48: March 9, 2010

2010-03-29T03:10:00.000-07:00

Pe soclul de jos sunt inscriptionate cele patruzeci si cinci de nume ale oamenilor care au cazut in razboiul dintre 1914 si 1918. Apoi, pe o alta fata a soclului, douazeci si unu de alte nume au fost adaugate dupa Al Doilea Razboi Mondial. Sapte dintre acesti oameni au fost deportati si si-au gasit sfarsitul in lagare de concentrare germane, altii au fost ucisi la o distanta mica de monument. Toti erau in Maquis. Unii, inainte sa moara, au fost torturati in Hotelul Pax la Annemasse, cartierul general local al Gestapo-ului. Oare ingerul pazitor cu o mana de sora medicala apare in renumitul hotel sau in lagarele din Mauthausen, Dachau, si Auschwitz?

#47: March 7, 2010

2010-03-29T02:50:00.000-07:00

Un inger in piatra alba, varfurile aripilor lui se unesc, in lumina iernii, cu stanca inalta, sura din spatele satului- acest inger tine un soldat de incheietura ale carui picioare au cedat deja, si care aluneca inspre moarte. Ingerul nu il salveaza, ci pare cumva sa ii insenineze caderea. Totusi, mana care prinde incheietura, nu sustine nicio greutate, si nu este mai ferma decat cea a unei asistente care ia pulsul. Daca aceasta cadere a lui pare alinata, este numai din cauza ca amandoua siluetele au fost cioplite din aceeasi bucata de piatra.

#45: March 4, 2010

2010-03-09T08:59:00.000-08:00

Cand ceva este considerat intolerabil, trebuie sa se ia masuri. Aceste actiuni sunt subiectul tuturor vicisitudinilor vietii. Dar speranta pura apartine in primul rand, in mod misterios, capacitatii de a denumi intolerabilul in sine: si aceasta capacitate vine de departe- din trecut si viitor. Acesta este motivul pentru care politica si curajul sunt inevitabile. Timpul torturii este, exclusiv si in mod agonizant prezentul.

#44: March 3, 2010

2010-03-09T08:41:00.000-08:00

Ei stiu ca nu a existat vreodata o iarna in Anatolia fara zapada, o vara fara ca animale sa moara din cauza secetei, nicio miscare muncitoreasca care sa nu fi fost reprimata. Utopiile exita numai la suprafata. Dar stiu ca lucrurile la care s-au supus in viata lor sunt intolerabile. Si a mentiona intolerabilul, este in sine speranta.

#43: March 2, 2010

2010-03-09T08:25:00.001-08:00

Cate lucruri zice poza asta despre politica! Despre cum politica, la originile ei, este de neinfrant. Acesti cinci oameni, cu iubirile, cu copii lor, cu cantecele si memoriile lor anatoliene sunt doar duplicatele nulitatilor. Au fost de multe ori condusi prost, de multe ori organizati neglijent, de multe ori primele victime ale slabiciunilor conducatorilor lor, dar nimic nu i-a surprins. De la aceasta lume pe care o cunosteau atat de bine, nu se asteptau la mai mult.

#42: March 1, 2010

2010-03-09T08:05:00.000-08:00

Sute de oameni au disparut fara urma. Pana in prezent cel putin optzeci de oameni au murit torturati. Probabil ca unul dintre cei cinci la care ma uit este torturat azi. Corpul lui, atat de evident in ochii mamei lui, este facut sa sufere dincolo de orice limite.

#41: February 27, 2010

2010-03-09T08:01:00.000-08:00

Cel putin 50.000 de oameni au fost arestati. Acuzarea a cerut sute de pedepse cu moartea- in special impotriva sindicalistilor militanti. Descinderile sunt la fel de metodice ca si tortura folosita in speranta de a mai afla nume sau legaturi. De aceea fotografia a devenit incriminatoare.

#40: February 26, 2010

2010-03-09T07:57:00.000-08:00

De la lovitura de stat din Septembrie 1980, DISK- confederatia sindicatelor de stanga,de care apartineau si cei cinci-a fost declarata ilegala, ca si partidele politice, de altfel.

#39: February 25, 2010

2010-03-09T07:33:00.000-08:00

Pentru cei cinci din camera cu lambriuri de lemn, rezistenta este mai mult decat un reflex, mai mult decat refuzul primitiv al muschilor a ceea ce corpul stie ca este nedrept- pentru ca tot ce este creat de catre el ii este luat imediat si iremediabil din maini. Rezistenta lor s-a fixat si a intrat in gandurile, sperantele si asteptarile lor de la lume. Cele cinci capete ale caror ochi ma fixeaza, si-au declarat corpurile nu numai rezistente, ci si militante.

#38: February 24, 2010

2010-03-09T07:19:00.000-08:00

Este ca si cum o judecatorie, in momentul conceperii lor, le-ar fi dat sentinta sa le fie taiate capetele la varsta de cinsprezece ani. Cand acea vreme a venit, au rezistat, ca si cum toti muncitorii rezista, si capetele le-au ramas pe umeri. Dar tensiunea si incapatanarea acelei rezistente a ramas, si inca ramane vizibila- acolo intre ceafa si omoplati. Majoritatea muncitorilor din lume poarta acelasi stigmat: un semn al modului in care puterea lor de munca le-a fost smulsa din capete, unde imaginatia si gandurile lor continua sa existe, dar private de posesia asupra zilelor si a energiei pentru munca.

#37: February 23, 2010

2010-02-24T13:19:00.000-08:00

Cu toate acestea, fara haine, intr-o baie publica, unui politist sau ofiter nu ar fi avut dificultati in a-si da seama ca sunt muncitori. Chiar daca cei cinci si-ar tine ochi intredeschisi, incercand sa isi mascheze expresia, sa simuleze o indiferenta laudabila, clasa lor sociala ar fi in continuare evidenta. Chiar si cu ajutorul magic al unui duh inchipuit, de o arta desavarsita, ca expresia tipica a ibovnicei unui speculant- o expresie de sarm indulcit, indiferenta idulcita si lacomie- felul in care isi tin capetele i-ar trada, totusi.

#36: February 22, 2010

2010-02-23T03:34:00.000-08:00

Fiecare este, cu siguranta el insusi ca si cum ar fi vazut de mama sa. Unul e chel, unul are parul cret, doi sunt subtiri si musculosi, unul are umerii lati. Toti poarta pantaloni ieftini si jachete. Aceste haine sunt in aceleasi relatii cu costumele burghezilor,ca si cocioabele din zona marginasa unde locuiesc cei cinci in comparatie cu vilele cu mobila franceza in care locuiesc sefii si comerciantii.

#35: February 21, 2010

2010-02-23T03:18:00.000-08:00

Fotografia care sta pe masa inaintea mea a devenit incriminatoare. Mai bine sa nu o printez- chiar si la mii de mile distanta de Turcia. Ea arata sase barbati stand in linie intr-o camera cu lambriuri de lemn undeva in suburbiile Ankarei. Poza a fost facuta dupa o intalnre a unui comitet politic, acum 2 ani. Cinci dintre ei sunt muncitori. Cel mai batran are in jur de cincizeci de ani, si cel mai tanar in jur de douazeci,

#34: February 19, 2010

2010-02-20T13:18:00.000-08:00

Pulsul mortilor,

la fel de interminabil

de constant ca si tacerea

care ascunde umflatura.

Ochii mortilor,

scrijeliti in palmele noastre,

in timp ce mergem pe acest pamant

care ascunde umflatura.

#33: February 18, 2010

2010-02-20T12:36:00.000-08:00

Unde este Tony Goodwin Acum? Moartea lui a proclamat ca el nu mai poate fi prezent niciunde: ca el a incetat sa existe. Fizic, asta e adevarat. Acum doua saptamani, ei ardeau frunze in livada. Merg prin cenusa cand merg inspre sat. Cenusa e cenusa. Viata lui Tony apartine acum, din punct de vedere istoric, trecutului. Fizic corpul lui, simplificat prin arderea carbonului, re-intra in procesul lumii. Carbonul este premisa obligatorie pentru orice forma de viata,sursa a materiei organice. Imi spun lucrurile astea, nu pentru a inventa o alchimie amagitoare a imortalitatii, ci ca sa imi amintesc ca este viziunea mea asupra timpului care este examinata pe toate partile, fara remuscari de catre moarte. Nu are rost sa folosim moarte ca sa ne simplificam. Tony nu mai face parte din veriga timpului locuit de cei care i-au fost, pana nu demult, contemporani. El este pe circumferinta acestei verigi (nu un cerc, ci o sfera) ca si diamantele si amibele. Si totusi, el face parte si din veriga celor morti. Ei sunt acolo, tot ce nu sunt cei vii. Mortii fac parte din imaginatia celor vii. Si pentru cei morti, diferit de cei vii, circumferinta sferei nu este nici frontiera, nici bariera.

#32: February 17, 2010

2010-02-20T12:30:00.000-08:00

Suntem amandoi naratori. Intinsi pe spate, ne uitam la cerul noptii.

#31: February 16, 2010

2010-02-20T12:21:00.000-08:00

Sa fii conceput era o chemare sa iesi in fata, sa iei o forma. Cu toate acestea, aceasta existenta precedenta, desi fara forma, nu era nici vaga, nici neutra. (Ma refer la genul neutru, deoarece aceasta existenta avea o incarcatura sexuala, acea a unei sexualitati nediferentiate) Nu aveam un loc al meu, si eram atat de inocent. Eram lipsit de trasaturi, si atat de invulnerabil. Dar eram atat de fericit. Singura imagine a acestei fericiri, singura contrabanda pe care am putut-o aduce pe furis peste frontiera trezirii a fost, nu o imagine cu mine-pentru ca asta cu siguranta nu exista de cealalta parte a frontierei- ci o imagine a unui lucru asemanator cu mine: suprafata plata a unei roci, o piatra peste care un firicel de apa curgea neincetat.

#30: February 15, 2010

2010-02-20T12:13:00.000-08:00

Eram in acea stare intre trezire si somn. De acolo poti sa te abati inspre oricare din cele doua. Poti sa intri intr-un vis sau sa iti deschizi ochii, fiind constient de corpul tau, de camera, de ciorile croncanind in zapada afara. Ceea ce deosebeste aceasta stare de cea a unei complete treziri, este ca nu exista nicio distanta intre cuvant si inteles. Este locul primei denumiri. Si de acolo m-am vazut inainte de nastere, cu mai mult de noua luni inainte de nastere. Viata care urma sa vina in uter era mai departe, probabil decat este moartea acum.

#29: February 14, 2010

2010-02-20T11:58:00.000-08:00

Sunt mereu constient ca, daca imi deschid ochii, fetele vor disparea imediat, vor deveni absente. Ceea ce este mai putin clar pentru mine este ce se intampla atunci cand inchid ochii. Sunt eu cel care trece bariera care in mod normal le exclude, sau sunt ele cele ce o trec? Ele apartin trecutului. Siguranta cu care stiu asta, nu are legatura cu hainele sau "stilul" fetelor. Ele apartin trecutului pentru ca sunt moarte, si stiu asta din cauza modului in care se uita la mine. Se uita la mine cu ceva ce aduce a apreciere.

#28: February 13, 2010

2010-02-17T11:00:00.000-08:00

Expresia, desi modificata de caracterul si varsta fetei, este mereu asemanatoare. Intensitatea n este o problema de emotie, de placere sau durere. Se uita fix la mine si fara cuvinte, numai prin expresia ochilor, afirma realitatea existentei. Ca si cum privirea mea ar striga un nume, si fata, intorcandu-mi privirea ar raspunde "Prezent!"

#27: February 12, 2010

2010-02-15T07:54:00.000-08:00

Niciuna din aceste fete nu imi este familiara. De obicei sunt destul de nemiscate, dar nu sunt imagini statice, sunt in viata. Ele sunt ca si fetele unor oameni care gandesc. Si, in mod clar nu sunt constiente ca le vad. Si totusi, sunt capabil sa le fac sa se uite la mine. "Sa le fac", e probabil un termen prea dur: asta nu necesita un efort mare din partea mea. In loc sa ma uit pur si simplu la un grup de fete, trebuie sa ma concentrez asupra uneia anume si atunci el sau ea, cum se intampla des si in viata reala, imi intoarce privirea. Distanta dintre noi e in mod normal de trei sau patru metri, dar cand o fata imi intoarce privirea, privirea lui sau a ei este, intensitatea privirii este de parca fetele noastre ar fi la cativa centimetri departare.

#26: February 11, 2010

2010-02-14T11:30:00.000-08:00

Odata, am asociat experienta asta cu un prieten. El spunea ca e sigur ca trebuie sa fie legat de faptul ca in timpul vietii mele-aveam cam 30 de ani cand mi s-a intamplat asta- ma uitam si ma concentram asupra a mii de picturi. Asta e foarte verosimil, dar ocoleste adevarata problema, pentru ca, pana nu demult, principala functie a picturii a fost sa descrie, sa creeze un prezent continuu, ceea ce in curand urma sa fie absent.

#25: February 10, 2010

2010-02-14T11:28:00.000-08:00

De multe ori, cand inchid ochii, fete apar inaintea mea. Ceea ce e remarcabil la ele, este claritatea lor. Fiecare fata are claritatea unei gravuri.

#24: February 9, 2010

2010-02-14T11:21:00.000-08:00

Astfel, oamenii locuiesc intr-o dimesiune temporala. Viata sociala care oferea altadata o anumita constanta, este acum garantul instabilitatii. Data fiind conditia actuala a lumii, asta ne ofera o promisiune. Dar in acelasi timp, asta inseamna si ca oamenii se simt mai singuri decat obisnuiau, inainte de enigma celor doua timpuri a vietii lor. Nicio valoare sociala nu intretine timpul constiintei. Sau, mai exact nicio valoare sociala acceptata nu face asta. In anumite conditii-ma gandesc la Che Guevarra- constiinta revolutionara indeplineste acest rol intr-o maniera noua.

#23: February 8, 2010

2010-02-10T11:34:00.000-08:00

De la Revolutia Franceza, istoria si-a schimbat rolul. Daca odata era protectorul trecutului: acum a devenit moasa viitorului. Nu mai vorbeste despre constanta, ci mai curand despre legile schimbarii care nu cruta nimic. Peste tot, istoria e vazuta ca un progres, uneori unul socio-politic, si un continuu proces tehnologic. Istoria ofera, in mod just speranta celor disperati, efortul in lupta pentru dreptate.(In tarile din Lumea a Treia, pe cand secolul se apropie de sfarsit, aceasta speranta isi uneste tot mai des fortele cu credintele religioase) Intr-o lume a celor relativ bogati, solicitarea unica si avida a istoriei a devenit una invechita.

#22: February 7, 2010

2010-02-08T11:52:00.000-08:00

Cand in 1872, Marx scria:"O naluca vaneaza Europa-fantoma comunismului. Toate Puterile vechii Europe au aderat unei sfinte aliante pentru a alunga acest duh: Papi si Tari, Metternich si Guizot, Radicalii si Spionii politiei germane" facea un dublu anunt. Prea temuta revolutie, la fel cum le e frica de ea si astazi. Al doilea anunt era de alt ordin. Era un memento cum ca orice societate moderna este constienta de propria ei efemeritate.

#21: February 5, 2010

2010-02-08T11:40:00.000-08:00

Rau susurand

imbratiseaza ceata

pentru inca un moment.

Piscurile canta

cerului.

Opreste-te si asculta

masinile de muls

proiectate sa suga precum viteii.

In primul val de caldura,

dealurile impadurite isi calculeaza

caracterul abrupt.

Soferul de camion urmeaza

drumul spre trecatoarea care conduce

in mod suprinzator

cu familiaritatea ei

spre o alta patrie.

Curand iarba va fi

mai calda

decat coarnele vacii.

Uluirea vine

inspre noi

calaret insotind moartea si nasterea.

#19: February 4, 2010

2010-02-08T11:35:00.000-08:00

In realitate, noi suntem mereu prinsi intre doua timpuri: acela al trupului si acela al constiintei. De aici distinctia facuta in alte culturi intre corp si suflet. Sufletul e primul, si mai presus de toate, pozitia unui alt timp.

#17: February 2, 2010

2010-02-08T11:26:00.000-08:00

Primul timp se intelege singur. De aceea animalele nu au probleme filosofice. Al doilea timp a fost inteles in moduri diferite, in perioade diferite. Este cu adevarat prima sarcina a unei culturi sa propuna o intelegere a timpului constiintei, a relatiilor trecutului cu viitorul, realizate astfel.

#18: February 3, 2010

2010-02-06T05:47:00.000-08:00

Explicatia oferita de cultura europeana contemporana-care in cursul utimelor doua secole a marginalizat din ce in ce mai mult alte explicatii- este aceea care construieste o lege uniforma, abstracta si uniliniara a timpului aplicata tuturor intamplarilor, si conform careia toate "timpurile" pot fi comparate si potrivite. Aceasta lege afirma ca Marele Plug si foametea apartin aceluiasi calcul, indiferent amandurora. De asemea, constiinta umana este privita ca un eveniment avand un cadru temporal, ca si oricare altul. Astfel, o explicatie a cui ii revine sarcina de a "explica" timpul constiintei, trateaza aceasta constiinta ca si cum ar fi la fel de pasiva ca un strat geologic. Daca omul modern, a devenit adesea o victima a propriului lui pozitivism, procesul incepe aici prin negarea sau abolirea timpului creat de evenimentul constiintei.

#16: February 1, 2010

2010-02-06T05:42:00.000-08:00

Omul este unic in masura in care este constituit din doua evenimente.Evenimentul organismului lui biologic- aici fiind ca si testoasa si iepurele-si al constiintei lui. Astfel, in om doua timpuri coexista, corespunzatoare celor doua evenimente. Tmpul in care este conceput, creste, se maturizeaza, imbatraneste, moare. Si cel al constiintei.

#15: January 31, 2010

2010-02-06T05:32:00.000-08:00

Anvergura vietii unui iepure de camp, pe de o parte, si a unei broaste testoase pe de alta parte este stabilit in celulele lor. Durata probabila a vietii este dimensiunea structurii ei organice. Nu exista mod de a compara timpul iepurelui cu cel al testoasei, cu exceptia folosirii unor abstractii care nu au legatura cu niciunul. Omul a introdus aceasta abstractie si a organizat o cursa pentru a descoperi care din cei doi va ajunge primul la linia de final.

#14: January 30, 2010

2010-01-30T14:22:00.000-08:00

Foametea este o aglomerare tragica de evenimente. Pe langa asta, marele plug este ceva indiferent, existand doar intr-un alt timp.

#13: January 29, 2010

2010-01-29T09:11:00.000-08:00

Problema timpului, este ca si intunericului cerului. Fiecare intamplare este gravata in timpul ei propriu. Intamplarile se pot acumula, si timpurile lor se intrepatrund, dar timpul pe care il au in comun evenimentele nu se va extinde asemenea unei legi in afara aglomerarii.

#12: January 28, 2010

2010-01-28T13:33:00.000-08:00

O DATA INTR-O POVESTE

Suntem amandoi naratori. Intinsi pe spate, ne uitam la cerul noptii. Aici e locul unde incepeau povestile, sub egida multitudinii de stele, care noaptea sterpelesc certitudinile, si uneori le inapoiaza sub forma de credinta. Aceia dintre noi care, pentru prima oara au inventat si apoi au denumit constelatiile, aceia sunt naratori. Trasarea unei linii imaginare intre o aglomerare de stele le oferea o imagine, o identitate. Stelele insirate pe acea linie erau ca evenimentele insirate intr-o povestire. Imaginarea constelatiilor, nu a schimbat, bineinteles, stelele si nici vidul negru ce le inconjoara. Schimbarea a fost doar in modul in care oamenii citesc cerul noptii.

#11: January 27, 2010

2010-01-28T13:27:00.000-08:00

In dormitor, l-am pus pe ceva frunze pe un scrin. Cand am stins lumina, licuriciul a inceput sa straluceasca din nou. In spatele masutei de toaleta, era o oglinda cu fata la fereastra. Daca stateam pe o parte, vedeam o stea reflectata in oglinda si licuriciul sub scrin. Singura diferenta era, ca lumina licuriciului era mai verzuie, mai rece, mai indepartata.

#10: January 26, 2010

2010-01-28T13:19:00.000-08:00

Intr-o noapte, plimbandu-ma prin sate pe langa Prijedor in Bosnia am gasit sub ceva ierburi, un licurici solitar, cu stralucirea lui verde de ambra. L-am ridicat si l-am dus pe deget, unde stralucea ca un opal electric pe un inel. Cand m-am apropiat de casa, celelalte lumini concurau prea puternic, si s-a stins singur.

#9: January 25, 2010

2010-01-28T13:04:00.000-08:00

De data asta, era numai ratoiul, imobil, in mijlocul drumului, miscand praful cu laba, cu capul plecat. Mi-a luat cam un minut pana sa realizez ca el era in spatele ratei, care era complet invizibila. De cateva ori aripile ei intinse au aparut sub picioarele lui, inainte sa se aseze din nou in praf. Apasarile lui au devenit mai rapide. Intr-un final, ajungand la apogeu, ratoiul cazu de pe rata, si ea deveni vizibila. El cazu de pe ea oblic pe drum. El cazu ca si cand ar fi fost impuscat, intins pe o parte. Un mic sac gri in forma de pasare cazu inert in praf ca si cum ar fi fost plin de plumb. Ea se uita in jur, se ridica in picioare, dadu din aripi, isi intinse gatul si pleca, increzatoare ca acum ratustele o sa o gaseasca.

#8: January 24, 2010

2010-01-27T14:05:00.000-08:00

De cateva ori, vazusem intreaga familie. De multe ori se instalau pe banca de iarba de sub tufisuri, vis-a-vis de cimitir. Prima oara cand am vazut luminile cimitirului la amurg, am observat ratele clatinandu-se in iarba verde a noptii. O rata, un ratoi si cam sase ratuste.

#7: January 23, 2010

2010-01-27T13:58:00.000-08:00

Un sat intre dealuri, nu departe de Pistoia. Centrul cimitirului era dreptunghiular cu pereti inalti in jurul lui si porti de fier forjat. Noaptea, cele mai multe pietre funerare erau iluminate, fiecare cu o lumanare indiviuduala. Dar lumanarile erau electrice, si se aprindeau deodata cu luminile de pe strada. Ardeau toata noaptea si erau mult mai multe decat luminile din sat. Chiar pe langa cimitir, drumul ducea catre o ferma. Pe acest drm am vazut eu una din ratele gri.

#6: January 22, 2010

2010-01-27T13:40:00.000-08:00

Urmatorul animal a fost o pisicuta. O pisicuta in intregime alba. Apartinea unei bucatarii cu o podea inegala, un horn deschis, o masa de lemn care era intrucatva stricata si pereti duri albi. Pisicuta era aproape invizibila pe langa pereti, exceptand ochii ei intunecati. Cand isi intorcea capul, disparea in perete. Cand sarea de pe jos pe masa parea o creatura scapata din pereti. Felul in care aparea si disparea ii oferea intimitatea unui zeu casnic. Tot timpul am fost de parere ca zeii casnici au fost animale. Uneori vizibili, uneori nu, dar mereu prezenti. Stand la masa, pisica mi-a sarit pe picioare. Avea dinti ascutiti, albi, la fel de albi ca si blana. Si o limba roz. Ca si toate pisicutele, se juca incontinuu: cu propria-i coada, pe spatele scaunelor, cu bucati de obiecte pe podea. Cand voia sa se odihneasca, cauta ceva moale pe care sa se intinda. Privind-o, fascinat, in cursul unei saptamani, am observat ca de cate ori putea, alegea ceva alb- un prosop, un pulover, ceva rufe. Apoi, cu ochii si gura inchise, se cuibarea si devenea invizibila inconjurata de pereti albi.

#5: January 21, 2010

2010-01-27T13:28:00.000-08:00

Cateva momente mai incolo, iepurele alerga inapoi peste drum, de data asta urmarit de o jumatate de duzina de oameni care, cu toate acestea, alergau mai incet ca si el, avad aerul ca tocmai au sarit de la masa. Iepurele alerga in sus inspre stancile abrupte si un prim petec de zapada. Ofiterul urla intructiuni despre cum ar putea prinde iepurele-iar eu am condus inainte, peste granita.

#4: January 20, 2010

2010-01-27T13:17:00.000-08:00

CANDVA DEMULT

Primul a fost un iepure. La doua mii de metri, o frontiera montana. Unde mergi? intreba functionarul francez. Inspre Italia, i-am spus. De ce nu te-ai oprit? m-a intrebat el. Am crezut ca mi-ai facut semn, i-am raspuns. In acel moment, totul a fost uitat din cauza unui iepure care a alergat peste drum zece metri mai incolo. Era un iepure subtire cu smocuri de fum maro pe varful urechilor. Si desi alerga incet, alerga sa-si salveze viata. Uneori asta se poate intampla.

#3: January 19, 2010

2010-01-27T13:07:00.000-08:00

Partea unu este despre Timp.

Partea doi este despre Spatiu.

1/O Data

Cand imi deschid portofelul,

ca sa-mi arat actele

sa platesc

sau sa verific orarul unui tren

Iti vad fata.

Polenul florii

e mai vechi decat muntii

Aravis e tanar

cand muntii pleaca

Ovulele florii

se vor insemanta nemiscate

cand Aravis apoi imbatrani

si nu e mai mult decat un deal

Floarea e in inima

portofelului, a fortei

a ceea ce ne traieste

supravietuind mai mult ca muntii

Si fetele noastre, inima mea, scurte ca pozele.