#54: March 16, 2010

Barbatii si femeile in fata la Mairie, unde tricolorul era in vant, erau acum o imagine in mintile urmasilor lor. Ei au capatat misterul si stabilitatea trecutului. Ei au atins un fel de nedesavarsire completa. Ei asteptau sa fie completati de cunoasterea si actiunile urmasilor. Si, in acelasi timp erau completi pentru ca se completasera singuri : nu puteau face mai mult.

#53: March 14, 2010

Am vazut strada din sat intr-un moment, ca vazuta din viitor. Ceea ce vedeam a devenit parte din trecutul indepartat. Transformarea era calma, atat de calma incat semna cu o nemiscare totala.

#52: March 13, 2010

La 11 AM era insorit si cerul era albastru. Cei cativa nori albi se miscau repede deasupra muntilor. Un vant din nord.

#51: March 12, 2010

Am vazut numai strada, care imi este atat de familiara incat as putea sa merg pe ea legat la ochi daca as avea un baston. Un om orb a murit acum cativa ani. Orb din nastere, el putea sa se plimbe pana in sat, din catunul unde locuia la patru kilometri departare. Albinele lui dadeau mai multa miere decat oricare altele din sat. Si isi taia singur lemnele, fara ca macar sa se taie vreodata la mana.

#50: March 11, 2010

16 iulie, 1981, 11 AM. Nu am vazut orasele viitorului sau noile tehnologii. Nu am vazut nici prabusirea acestor orase. Ceea ce am vazut nu are nicio legatura cu profetia.

#49: March 10, 2010

Printre acesti barbati, multi, in momente diferite, au avut o viziune a unei dimineti din viitor cand vor merge din nou, cu cicatrici permanente, dar lipsiti de griji, prin satele tarii lor, care a fost eliberata. Ingerul de piatra, daca reprezinta ceva, e chiar acea dimineata.

#48: March 9, 2010

Pe soclul de jos sunt inscriptionate cele patruzeci si cinci de nume ale oamenilor care au cazut in razboiul dintre 1914 si 1918. Apoi, pe o alta fata a soclului, douazeci si unu de alte nume au fost adaugate dupa Al Doilea Razboi Mondial. Sapte dintre acesti oameni au fost deportati si si-au gasit sfarsitul in lagare de concentrare germane, altii au fost ucisi la o distanta mica de monument. Toti erau in Maquis. Unii, inainte sa moara, au fost torturati in Hotelul Pax la Annemasse, cartierul general local al Gestapo-ului. Oare ingerul pazitor cu o mana de sora medicala apare in renumitul hotel sau in lagarele din Mauthausen, Dachau, si Auschwitz?

#47: March 7, 2010

Un inger in piatra alba, varfurile aripilor lui se unesc, in lumina iernii, cu stanca inalta, sura din spatele satului- acest inger tine un soldat de incheietura ale carui picioare au cedat deja, si care aluneca inspre moarte. Ingerul nu il salveaza, ci pare cumva sa ii insenineze caderea. Totusi, mana care prinde incheietura, nu sustine nicio greutate, si nu este mai ferma decat cea a unei asistente care ia pulsul. Daca aceasta cadere a lui pare alinata, este numai din cauza ca amandoua siluetele au fost cioplite din aceeasi bucata de piatra.

#45: March 4, 2010

Cand ceva este considerat intolerabil, trebuie sa se ia masuri. Aceste actiuni sunt subiectul tuturor vicisitudinilor vietii. Dar speranta pura apartine in primul rand, in mod misterios, capacitatii de a denumi intolerabilul in sine: si aceasta capacitate vine de departe- din trecut si viitor. Acesta este motivul pentru care politica si curajul sunt inevitabile. Timpul torturii este, exclusiv si in mod agonizant prezentul.

#44: March 3, 2010

Ei stiu ca nu a existat vreodata o iarna in Anatolia fara zapada, o vara fara ca animale sa moara din cauza secetei, nicio miscare muncitoreasca care sa nu fi fost reprimata. Utopiile exita numai la suprafata. Dar stiu ca lucrurile la care s-au supus in viata lor sunt intolerabile. Si a mentiona intolerabilul, este in sine speranta.

#43: March 2, 2010

Cate lucruri zice poza asta despre politica! Despre cum politica, la originile ei, este de neinfrant. Acesti cinci oameni, cu iubirile, cu copii lor, cu cantecele si memoriile lor anatoliene sunt doar duplicatele nulitatilor. Au fost de multe ori condusi prost, de multe ori organizati neglijent, de multe ori primele victime ale slabiciunilor conducatorilor lor, dar nimic nu i-a surprins. De la aceasta lume pe care o cunosteau atat de bine, nu se asteptau la mai mult.

#42: March 1, 2010

Sute de oameni au disparut fara urma. Pana in prezent cel putin optzeci de oameni au murit torturati. Probabil ca unul dintre cei cinci la care ma uit este torturat azi. Corpul lui, atat de evident in ochii mamei lui, este facut sa sufere dincolo de orice limite.

#41: February 27, 2010

Cel putin 50.000 de oameni au fost arestati. Acuzarea a cerut sute de pedepse cu moartea- in special impotriva sindicalistilor militanti. Descinderile sunt la fel de metodice ca si tortura folosita in speranta de a mai afla nume sau legaturi. De aceea fotografia a devenit incriminatoare.

#40: February 26, 2010

De la lovitura de stat din Septembrie 1980, DISK- confederatia sindicatelor de stanga,de care apartineau si cei cinci-a fost declarata ilegala, ca si partidele politice, de altfel.

#39: February 25, 2010

Pentru cei cinci din camera cu lambriuri de lemn, rezistenta este mai mult decat un reflex, mai mult decat refuzul primitiv al muschilor a ceea ce corpul stie ca este nedrept- pentru ca tot ce este creat de catre el ii este luat imediat si iremediabil din maini. Rezistenta lor s-a fixat si a intrat in gandurile, sperantele si asteptarile lor de la lume. Cele cinci capete ale caror ochi ma fixeaza, si-au declarat corpurile nu numai rezistente, ci si militante.

#38: February 24, 2010

Este ca si cum o judecatorie, in momentul conceperii lor, le-ar fi dat sentinta sa le fie taiate capetele la varsta de cinsprezece ani. Cand acea vreme a venit, au rezistat, ca si cum toti muncitorii rezista, si capetele le-au ramas pe umeri. Dar tensiunea si incapatanarea acelei rezistente a ramas, si inca ramane vizibila- acolo intre ceafa si omoplati. Majoritatea muncitorilor din lume poarta acelasi stigmat: un semn al modului in care puterea lor de munca le-a fost smulsa din capete, unde imaginatia si gandurile lor continua sa existe, dar private de posesia asupra zilelor si a energiei pentru munca.