#44: March 3, 2010

Ei stiu ca nu a existat vreodata o iarna in Anatolia fara zapada, o vara fara ca animale sa moara din cauza secetei, nicio miscare muncitoreasca care sa nu fi fost reprimata. Utopiile exita numai la suprafata. Dar stiu ca lucrurile la care s-au supus in viata lor sunt intolerabile. Si a mentiona intolerabilul, este in sine speranta.

#43: March 2, 2010

Cate lucruri zice poza asta despre politica! Despre cum politica, la originile ei, este de neinfrant. Acesti cinci oameni, cu iubirile, cu copii lor, cu cantecele si memoriile lor anatoliene sunt doar duplicatele nulitatilor. Au fost de multe ori condusi prost, de multe ori organizati neglijent, de multe ori primele victime ale slabiciunilor conducatorilor lor, dar nimic nu i-a surprins. De la aceasta lume pe care o cunosteau atat de bine, nu se asteptau la mai mult.

#42: March 1, 2010

Sute de oameni au disparut fara urma. Pana in prezent cel putin optzeci de oameni au murit torturati. Probabil ca unul dintre cei cinci la care ma uit este torturat azi. Corpul lui, atat de evident in ochii mamei lui, este facut sa sufere dincolo de orice limite.

#41: February 27, 2010

Cel putin 50.000 de oameni au fost arestati. Acuzarea a cerut sute de pedepse cu moartea- in special impotriva sindicalistilor militanti. Descinderile sunt la fel de metodice ca si tortura folosita in speranta de a mai afla nume sau legaturi. De aceea fotografia a devenit incriminatoare.

#40: February 26, 2010

De la lovitura de stat din Septembrie 1980, DISK- confederatia sindicatelor de stanga,de care apartineau si cei cinci-a fost declarata ilegala, ca si partidele politice, de altfel.

#39: February 25, 2010

Pentru cei cinci din camera cu lambriuri de lemn, rezistenta este mai mult decat un reflex, mai mult decat refuzul primitiv al muschilor a ceea ce corpul stie ca este nedrept- pentru ca tot ce este creat de catre el ii este luat imediat si iremediabil din maini. Rezistenta lor s-a fixat si a intrat in gandurile, sperantele si asteptarile lor de la lume. Cele cinci capete ale caror ochi ma fixeaza, si-au declarat corpurile nu numai rezistente, ci si militante.

#38: February 24, 2010

Este ca si cum o judecatorie, in momentul conceperii lor, le-ar fi dat sentinta sa le fie taiate capetele la varsta de cinsprezece ani. Cand acea vreme a venit, au rezistat, ca si cum toti muncitorii rezista, si capetele le-au ramas pe umeri. Dar tensiunea si incapatanarea acelei rezistente a ramas, si inca ramane vizibila- acolo intre ceafa si omoplati. Majoritatea muncitorilor din lume poarta acelasi stigmat: un semn al modului in care puterea lor de munca le-a fost smulsa din capete, unde imaginatia si gandurile lor continua sa existe, dar private de posesia asupra zilelor si a energiei pentru munca.