#58: March 23, 2010

Poeziile, indiferent de sfarsit, traverseaza campurile de lupta, ingrijindu-i pe raniti, ascultand monoloagele salbatice ale victoriosilor sau a ingrozitilor. Aduc un fel de pace. Nu prin anestezie sau asigurari usoare, ci prin recunoasterea si promisiunea ca cele intamplate nu pot disparea ca si cum nimic nu s-ar fi petrecut. Totusi, promisiunea nu este pentru un monument (Cine, fiind inca pe campul de lupta, vrea monumente?) Promisiunea este ca limbajul a confirmat, a oferit adapost trairii care o cerea, care avea imperioasa nevoie.