#66: April 03, 2010

Ea era cu zece sau unsprezece ani mai tanara decat el. Cand a murit avea, dupa evidenta picturilor, cel putin patruzeci si cinci de ani, si cand el a pictat-o pentru prima oara, nu putea in niciun caz sa fie mai in varsta de douazeci si sapte de ani. Fiica lor, Cornelia a fost botezata in 1654. Asta inseamna ca Hendrickje a dat nastere fiicei lor in jurul varstei de treizeci de ani.

#65: April 02, 2010

ODATA IN AMSTERDAM

Este ciudat cum istoricii de arta acorda uneori o deosebita atentie, cand incearca sa dateze anumite picturi, "stilului", inventarelor, facturilor, listelor de licitatii si atat de putin la marturia pictata privind varsta modelului. E ca si cum ei nu ar avea incredere in pictor in legatura cu asta. De exemplu, cand incearca sa dateze si sa aranjeze cronologic picturile lui Rembrandt cu Hendrickje Stoffels. Niciun pictor nu a fost mai expert in procesul imbatranirii, si niciun pictor nu a lasat o insemnare mai intima a marii iubiri a vietii lui. Orice ar admite documentatia, picturile arata in mod clar ca iubirea dintre Hendrickje si Rembrandt a durat aproape douazeci de ani, pana la moartea ei, cu sase ani inaintea mortii lui.

#64: April 01, 2010

A vorbi despe promisiunile poeziei ar fi inselator, pentru ca o promisiune se proiecteaza in viitor, pe cand poezia propune exact coexistenta viitorului cu trecutul si prezentul. O promisiune care se aplica si prezentului si trecutului, pe langa viitor, s-ar numi mai potrivit certitudine.

#63: March 30, 2010

Daca poezia vorbeste uneori despre propria-i imortalitate, ipoteza este mult mai cuprinzatoare decat cea a geniului unui anume poet intr-un anume context al istoriei culturale. Nemurirea aici trebuie diferentiata de faima postuma. Poezia poate vorbi despre imortalitate pentru ca se abantoneaza limbajului, in credinta ca limbajul imbratiseaza orice experienta, trecuta, din prezent sau viitor.

#62: March 29, 2010

Poetul plaseaza limbajul dincolo de intinderea timpului: sau, mai exact, poetul abordeaza limbajul ca un spatiu, un punct de intalnire unde timpul nu are finalitate, unde insusi timpul este cuprins.

#61: March 27, 2010

Faptul ca o poezie foloseste aceleasi cuvinte ca si un raport nu inseamna nimic mai mult decat faptul ca si un far si o celula din inchisoare pot fi construite din pietre din aceeasi cariera si unite de acelasi mortar. Totul depinde de relatiile dintre cuvinte. Suma globala a acestor posibile relatii depinde de cum reuseste scriitorul sa relationeze cu limbajul, nu ca si vocabular sau sintaxa, nici macar ca si structura, ci ca principiu si prezenta.

#60: March 26, 2010

Totusi, poezia foloseste aceleasi cuvinte si, mai mult sau mai putin aceeasi sintaxa ca si, sa spunem, raportul general anual al unei companii multinationale. (companii care pregatesc pentru profit unele dintre cele mai teribile campuri de batalie ale lumii moderne) Cum poate poezia sa transforme limbajul astfel incat, in loc sa comunice pur si simplu informatii, ea asculta si promite si indeplineste rolul unui zeu?