#14: January 30, 2010

Foametea este o aglomerare tragica de evenimente. Pe langa asta, marele plug este ceva indiferent, existand doar intr-un alt timp.

#13: January 29, 2010

Problema timpului, este ca si intunericului cerului. Fiecare intamplare este gravata in timpul ei propriu. Intamplarile se pot acumula, si timpurile lor se intrepatrund, dar timpul pe care il au in comun evenimentele nu se va extinde asemenea unei legi in afara aglomerarii.

#12: January 28, 2010

O DATA INTR-O POVESTE

Suntem amandoi naratori. Intinsi pe spate, ne uitam la cerul noptii. Aici e locul unde incepeau povestile, sub egida multitudinii de stele, care noaptea sterpelesc certitudinile, si uneori le inapoiaza sub forma de credinta. Aceia dintre noi care, pentru prima oara au inventat si apoi au denumit constelatiile, aceia sunt naratori. Trasarea unei linii imaginare intre o aglomerare de stele le oferea o imagine, o identitate. Stelele insirate pe acea linie erau ca evenimentele insirate intr-o povestire. Imaginarea constelatiilor, nu a schimbat, bineinteles, stelele si nici vidul negru ce le inconjoara. Schimbarea a fost doar in modul in care oamenii citesc cerul noptii.

#11: January 27, 2010

In dormitor, l-am pus pe ceva frunze pe un scrin. Cand am stins lumina, licuriciul a inceput sa straluceasca din nou. In spatele masutei de toaleta, era o oglinda cu fata la fereastra. Daca stateam pe o parte, vedeam o stea reflectata in oglinda si licuriciul sub scrin. Singura diferenta era, ca lumina licuriciului era mai verzuie, mai rece, mai indepartata.

#10: January 26, 2010

Intr-o noapte, plimbandu-ma prin sate pe langa Prijedor in Bosnia am gasit sub ceva ierburi, un licurici solitar, cu stralucirea lui verde de ambra. L-am ridicat si l-am dus pe deget, unde stralucea ca un opal electric pe un inel. Cand m-am apropiat de casa, celelalte lumini concurau prea puternic, si s-a stins singur.

#9: January 25, 2010

De data asta, era numai ratoiul, imobil, in mijlocul drumului, miscand praful cu laba, cu capul plecat. Mi-a luat cam un minut pana sa realizez ca el era in spatele ratei, care era complet invizibila. De cateva ori aripile ei intinse au aparut sub picioarele lui, inainte sa se aseze din nou in praf. Apasarile lui au devenit mai rapide. Intr-un final, ajungand la apogeu, ratoiul cazu de pe rata, si ea deveni vizibila. El cazu de pe ea oblic pe drum. El cazu ca si cand ar fi fost impuscat, intins pe o parte. Un mic sac gri in forma de pasare cazu inert in praf ca si cum ar fi fost plin de plumb. Ea se uita in jur, se ridica in picioare, dadu din aripi, isi intinse gatul si pleca, increzatoare ca acum ratustele o sa o gaseasca.

#8: January 24, 2010

De cateva ori, vazusem intreaga familie. De multe ori se instalau pe banca de iarba de sub tufisuri, vis-a-vis de cimitir. Prima oara cand am vazut luminile cimitirului la amurg, am observat ratele clatinandu-se in iarba verde a noptii. O rata, un ratoi si cam sase ratuste.

#7: January 23, 2010

Un sat intre dealuri, nu departe de Pistoia. Centrul cimitirului era dreptunghiular cu pereti inalti in jurul lui si porti de fier forjat. Noaptea, cele mai multe pietre funerare erau iluminate, fiecare cu o lumanare indiviuduala. Dar lumanarile erau electrice, si se aprindeau deodata cu luminile de pe strada. Ardeau toata noaptea si erau mult mai multe decat luminile din sat. Chiar pe langa cimitir, drumul ducea catre o ferma. Pe acest drm am vazut eu una din ratele gri.

#6: January 22, 2010

Urmatorul animal a fost o pisicuta. O pisicuta in intregime alba. Apartinea unei bucatarii cu o podea inegala, un horn deschis, o masa de lemn care era intrucatva stricata si pereti duri albi. Pisicuta era aproape invizibila pe langa pereti, exceptand ochii ei intunecati. Cand isi intorcea capul, disparea in perete. Cand sarea de pe jos pe masa parea o creatura scapata din pereti. Felul in care aparea si disparea ii oferea intimitatea unui zeu casnic. Tot timpul am fost de parere ca zeii casnici au fost animale. Uneori vizibili, uneori nu, dar mereu prezenti. Stand la masa, pisica mi-a sarit pe picioare. Avea dinti ascutiti, albi, la fel de albi ca si blana. Si o limba roz. Ca si toate pisicutele, se juca incontinuu: cu propria-i coada, pe spatele scaunelor, cu bucati de obiecte pe podea. Cand voia sa se odihneasca, cauta ceva moale pe care sa se intinda. Privind-o, fascinat, in cursul unei saptamani, am observat ca de cate ori putea, alegea ceva alb- un prosop, un pulover, ceva rufe. Apoi, cu ochii si gura inchise, se cuibarea si devenea invizibila inconjurata de pereti albi.

#5: January 21, 2010

Cateva momente mai incolo, iepurele alerga inapoi peste drum, de data asta urmarit de o jumatate de duzina de oameni care, cu toate acestea, alergau mai incet ca si el, avad aerul ca tocmai au sarit de la masa. Iepurele alerga in sus inspre stancile abrupte si un prim petec de zapada. Ofiterul urla intructiuni despre cum ar putea prinde iepurele-iar eu am condus inainte, peste granita.

#4: January 20, 2010

CANDVA DEMULT

Primul a fost un iepure. La doua mii de metri, o frontiera montana. Unde mergi? intreba functionarul francez. Inspre Italia, i-am spus. De ce nu te-ai oprit? m-a intrebat el. Am crezut ca mi-ai facut semn, i-am raspuns. In acel moment, totul a fost uitat din cauza unui iepure care a alergat peste drum zece metri mai incolo. Era un iepure subtire cu smocuri de fum maro pe varful urechilor. Si desi alerga incet, alerga sa-si salveze viata. Uneori asta se poate intampla.

#3: January 19, 2010

Partea unu este despre Timp.

Partea doi este despre Spatiu.

1/O Data

Cand imi deschid portofelul,

ca sa-mi arat actele

sa platesc

sau sa verific orarul unui tren

Iti vad fata.

Polenul florii

e mai vechi decat muntii

Aravis e tanar

cand muntii pleaca

Ovulele florii

se vor insemanta nemiscate

cand Aravis apoi imbatrani

si nu e mai mult decat un deal

Floarea e in inima

portofelului, a fortei

a ceea ce ne traieste

supravietuind mai mult ca muntii

Si fetele noastre, inima mea, scurte ca pozele.